Românul care a pus bazele Moneymailme, o aplicaţie de transfer de bani folosită în 130 de ţări

La 29 de ani, Mihai Ivaşcu a pus bazele Moneymailme, o aplicaţie de transfer de bani despre care spune că va putea fi folosită în toată lumea. După mai puţin de un an de la lansare, aplicaţia este folosită în 130 de ţări şi a atras finanţări de 2,5 milioane de euro.

„De la microtranzacţii între studenţi până la transferurile expaţilor către familiile care depind de ei sau împărţirea notei de plată între colegi de birou, am văzut, de atâtea ori, componenta socială a acestor tranzacţii şi fricţiunile sociale la care aceste transferuri pot duce. Practic, atunci când vorbim despre transferuri regulate între prieteni apropiaţi sau familie, inevitabil ne referim la mult mai mult decât plăţi sau împrumuturi”, descrie Mihai Ivaşcu, fondator şi CEO al Moneymailme, filosofia din spatele aplicaţiei lansate în urmă cu nouă luni.

Încadrată în nişa produselor FinTech, Moneymailme este o aplicaţie de transfer internaţional de bani în valute diferite ce oferă, în acelaşi timp, posibilitatea de comunicare între utilizatori prin text, audio şi video; este de altfel prima aplicaţie din lume ce permite transfer de bani în timpul unui apel video. Aplicaţia asigură realizarea de tranzacţii fără costuri între utilizatori, suma minimă de transfer fiind de 1 cent, lucru posibil datorită sistemului de parteneriate cu instituţii financiare autorizate la nivel global.

mai mult la :  www.businessmagazin.ro/analize/servicii-financiare/romanul-de-29-de-ani-care-a-inventat-un-produs-care-valoreaza-zeci-de-milioane-de-euro-si-este-folosit-in-130-de-tari-16305889

Comentarii

Comentarii

Comentati !

%d blogeri au apreciat: