Crema vinarsurilor

brancoveanu_foto

Francezii ii spun cognac, englezii, brandy, noi ii zicem vinars, iar basarabenii, dintr-un tremur poetic, i-au gasit denumirea… „divin”, adica distilat de doua ori de vin. Este o explicatie foarte generala atunci cand iti pui problema cum sa deosebesti aceste licori. Specialistii, fara sa fi cazut de acord deocamdata, invoca experienta sau actuala legislatie europeana si gasesc diferente mai mult sau mai putin semnificative. Fara sa insistam prea mult, vom incerca totusi sa despartim „apele” tari pomenite aici. Asadar, cognac-ul, romanizat „coniac” intr-un timp, este distilatul de doua ori de vin produs in regiunea din jurul comunei franceze Cognac. Brandy-ul, intrat si in limba noastra intocmai, este distilatul de vin sau de fructe care contine 40-60% alcool etilic. Numele sau vine din cuvantul olandez „brandewijn”, nu departe de englezescul „burnt wine”, care tradus la noi inseamna „vin ars”. Cu alte cuvinte, vinarsul ar fi mai apropiat de brandy, in timp ce divinul de peste Prut s-ar revendica, cel putin ca distilare, de la cognac. Cert este ca cele trei bauturi spirtoase din spatiul Uniunii Europene sunt recunoscute printr-o hotarare a parlamentului european, din iunie 2007.

vinars_premiatSi, pentru mai multa rigoare, citam si dintr-un curs de Oenologie al catedrei de Viticultura si Vinificatie din cadrul Facultatii de Horticultura de la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti. De aici aflam ca „vinarsul este bautura alcoolica obtinuta prin invechirea distilatului din vin in contact cu lemnul de stejar…” si ca „se consuma dupa masa de pranz, ca digestiv, sau la cafea si se serveste in pahare cu picior (mai scurt), tip lalea.” Acestea fiind definite, sa mergem pe piata. Mai exact, pe piata vinarsului din HoReCa.

Portrete in vinars

Am vrut sa aflam de la producatorii de vinars care este miezul publicului tinta pe care il vizeaza. Pe cine ochesc atunci cand in mesajele lor o voce de retor transmite respect „adevaratilor domni” sau cand un barbat cu o aura sumbra incepe sa povesteasca o experienta mai degraba tenebroasa? In tuse groase, raspunsurile arata ca toti jucatorii de pe aceasta piata vor sa atinga barbatul cu varsta cuprinsa in intervalul 30-50 de ani, dar fiecare strategie de marketing cauta sa nuanteze acest crochiu.

In ceea ce priveste consumatorul de Brancoveanu, acesta este, potrivit lui Valentiu Craescu, Commercial Director la Alexandrion Grup Romania, barbatul cu succes profesional, cu o pozitie incepand de la managementul de mijloc si pana la proprietarul de afacere sau ministru: „Omul nostru, ca sa-l numesc asa, a incercat tot felul de produse din toate categoriile de pret si pana in prezent a ajuns sa stie exact ce vrea. Si nu ma refer doar la brandy, ci in general la toate elementele care ii alcatuiesc cotidianul, de la masina, la tigari. Este un personaj care cu greu poate fi pacalit de produsele de calitate medie sau redusa, pentru simplul fapt ca de ani de zile isi permite sa plateasca lucruri de cea mai inalta calitate”, mai explica Valentiu Craescu.

VinarsExista bineinteles diferite categorii de consumatori Zaraza, in functie de sortiment: de trei, cinci sau sapte stele”, spune Brand Manager-ul Florian Radu. „Ultimele campanii Zaraza s-au axat pe comunicarea celui de trei stele care se adreseaza unui target format din persoane educate, barbati 60%, femei 40%, din mediul urban si cu venituri medii.” Strategii vinarsului de la Murfatlar Romania merg mai departe si fac din portretul consumatorului mesaj social: „Vizam un public de oameni care s-au pregatit pentru o alta viata fata de pozitia lor sociala actuala – mai arata Florian Radu. Au studiat, au muncit cinstit pentru a-si asigura un nivel de trai decent si acum nu se pot bucura de aprecierea pe care o merita pentru ca societatea noastra pune pret pe alt fel de realizari.” Si ca mesajul sa fie mai bine tintit, mai nou un roman de referinta in literatura universala face pachet cu sticla de Zaraza.

    La randul lor, reprezentantii Zarea au pozitionat propriul vinars spre zona publicului masculin matur, cu stabilitate familiala si emotionala. Rodica Draghici, marketing manager, arata ca cel care alege Milcov este „barbatul cu venit mediu, responsabil, atasat de familie si de prieteni, care are nevoie de garantia ca ceea ce consuma si ceea ce ofera apropiatilor este natural, cu o calitate atestata. Trebuie insa sa mai adaug ca pentru acest barbat cu venit mediu, Milcov de la Zarea este singura bautura din segmentul sau de pret produsa exclusiv din distilat de vin.”
    De asemenea, cei cu venit mediu si peste mediu si studii asemenea sunt si in vizorul reprezentantilor Jidvei, arata Directorul de Marketing al companiei din Alba. Cat despre Miorita, vinarsul produs de Vincon Vrancea, Brand Managerul Oana Anton spune ca strategia de promovare a acestuia merge pe un target extins, barbatul de la 30 la 50 de ani, si-l prinde in focus pe cel intre 35 si 45 de ani.
 
    Unde vinarsul se simte bine
 
    Campaniile de promovare realizate in ultimii ani de cei mai importanti producatori autohtoni de vinars nu doar ca au impus produsul spre unitatile premium, ci au avut un efect interesant si asupra cuvantului in sine. Desi termen arhaic, vinarsul se asociaza tot mai mult cu rafinamentul, parand ca este rezultatul unor vremuri vechi in care mestesugul era slefuit pana la arta. Dar revenind la produsul in sine, cum spuneam, acesta ocupa tot mai firesc un loc al sau in localurile medii si peste medie.
    Valentiu Craescu de la Alexandrion Grup Romania descrie concis universul propriului produs: „Cinci stele. Acestea sunt cuvintele care-l definesc fie ca e vorba de evenimentele noastre, de restaurantele si barurile in care ne desfasuram promovarea sau de presa in care ne sunt reflectate actiunile. Nu ne permitem niciun fel de concesie de la aceasta regula”, mai spune Craescu. Acelasi segment al unitatilor de top din HoReCa este vizat si de Murfatlar Romania cu Zaraza 7*. Acesta din urma „a fost conceput in primul rand ca un produs de imagine si nu ne-am facut un scop de a face vanzare de volum”, dupa cum comenteaza Florian Radu. Si tot Brand Managerul din cadrul Murfatlar Romania arata ca pentru o piata mai larga, de la bodega de tabla pana la marii retaileri a fost gandit Zaraza 3* VS. Iar cu privire la Zaraza 5* VSOP, cel mai vechi dintre vinarsurile companiei, reprezentantul Murfatlar Romania explica: „Putem spune ca si-a gasit singur locul pe canalele de distributie fara sa avem o strategie anume in vanzare, deoarece la vremea lansarii calculul nostru era sa dispunem de stoc. In timp, rezolvarea acestei probleme de stoc si a distributiei a determinat ca astazi 80% dintre vanzari sa aiba loc in HoReCa si 20% in retail.”
    Castigatoare a medaliilor de aur la Concursul International de Vinuri Bucuresti 2007, cu vinarsurile Jad-28 de ani si Miorita XOSR-18 ani, cei de la Vincon Vrancea au identificat barurile, cluburile si restaurantele premium drept spatiile unde se regaseste publicul vizat. Iar alaturi de „laureatii” aici amintiti poate fi gasit, tot de la Vincon Vrancea, Miorita XO-12 ani.
    Practic in acelasi tip de localuri merge si consumatorul vinarsului Jidvei: „Regasim acest public preponderent masculin – spune Cristian Fuga, Directorul de Marketing -, atat in restaurantele in care se mananca in mod curent, cat si in localurile de tinuta, fie ca este vorba de bar, club sau alt tip de unitate din segmentul HoReCa.”
 
    Cote, tinte, socoteli
    Asa cum se putea anticipa, marile orase din tara inregistreaza si cele mai mari vanzari de vinars. Valentiu Craescu de la Alexandrion Grup Romania enumera Bucurestiul, Timisoara, Constanta, Iasiul, Brasovul si Sibiul ca fiind orasele unde vinarsul Brancoveanu are cele mai importante vanzari si adauga: „Vinarsul nostru este in fruntea clasamentului pentru segmentul de pret aferent, pret departe de a fi mic intrucat produsul contine 100% distilat de vin.”
    Pe un alt segment de pret, lider cu o cota de 60% este si vinarsul Jidvei, din care, dupa cum explica Cristian Fuga, peste 60% se indreapta spre HoReCa.
    Cand vine vorba despre tintele de vanzari, cei de la Murfatlar Romania anticipeaza o crestere cuprinsa intre 35 si 50% pentru Zaraza 3*, crestere pe care spun ca spera sa o atinga in primul rand prin comunicarea cu consumatorii. „In prezent, mai ofera o cifra interesanta Florian Radu, vanzarile din Zaraza 3* sunt de sase ori mai mari decat vanzarile insumate ale Zaraza de 5* si ale celui de 7*.
    Planuri mari are si Alexandrion Grup Romania, dezvaluite de Commercial Director-ul Valentiu Craescu, pentru licoarea cu nume de domnitor valah: „Dupa ce in lanturile de hipermarketuri am depasit cu produsul nostru, lansat de doar un an si jumatate, vanzarile multor marci internationale de whisky si de cognac, pentru viitor vrem sa facem acelasi lucru si in piata HoReCa.”

Comentarii

Comentarii

Comentati !

%d blogeri au apreciat: