Category Archives: Stiri

Cea mai mare FAZANERIE din ţară visează la exporturile din vremea lui Ceauşescu. Un fazan bun de ciorbă costă 40 de lei

Zeci de mii de fazani erau trimişi la export, înainte de Revoluţie, din fazaneria Gherghiţa, cea mai mare din ţară. Şi cum pe vremuri era renumită pentru exemplarele sale, acum lucrătorii caută să atragă noi clienţi de peste hotare, astfel încât să recapete gloria de altădată.

Crescătoria de fazani este o subunitate a Direcţiei Silvice Prahova, unde sunt crescuţi atât fazani de vânătoare, cât şi pentru consum, explică Dan Horia Constantin, şeful unităţii.

El îşi aminteşte că, înainte de Revoluţie, din aproape toţi cei 60.000 de fazani crescuţi aici ajungeau în străinătate. Exporturile mergeau ca unse, iar cei mai fideli clienţi erau italienii, care luau păsările pentru popularea fondurilor de vânătoare.

“În anii până în Revoluţie, 80, poate 90 la sută din producţie mergea către export, clienţi tradiţionali erau italieni. Cu timpul, a scăzut şi interesul acestora pentru fazanul de vânătoare. Cert este că am avut ani şi mai grei. Constat în ultimul timp o revigorare a pieţei de fazani, în speţă fondurile de vânătoare din ţara noastră sunt interesate şi mă refer la fonduri de vânătoare particulare”, spune Constantin.

Acasa

Street Food Festival Bucuresti: calamar pe grătar, rapane și midii pe plită

Românii vor să fie provocaţi atunci când vine vorba de mâncare. Nu se mai mulţumesc cu pizza, hamburgeri sau hot dog la festivalurile de mâncare stradală.

Vor să încerce lucruri noi aşa că restaurantele pe roţi le oferă tot felul de experienţe culinare. În top se află fructele de mare şi mâncarea asiatică.

De cum am intrat la un festival organizat în Bucureşti, am avut impresia că suntem pe malul marii. Ne-a învăluit mirosul de midii fripte pe plită, supravegheate cu atenţie de un bucătar priceput.

Nu am putut ignora calamarul fraged, gătit pe grătar. Bucătarul unui restaurant pe roţi estimează că va vinde, la Festival, 700 de kilograme de scoici. Midiile sunt preparate în tigăi uriaşe, chiar în faţă oamenilor.

Bucătar: “Un sandviş din carne de porc afumată, gătită 18 ore, amestecată cu sos barbecue, salată coleslaw, castraveţi muraţi”.

O porţie de mâncare costă în medie 25-30 de lei. La desert, la mare căutare se află îngheţata thailandeză, a cărei preparare se transformă într-un adevărat spectacol. Iar când vine vorba de băuturi, cei care vin la festival sunt învăţaţi cum să îşi pregătească un cocktail la ei acasă mai ales că cele mai multe ingrediente pot fi cumpărate din hipermarketuri.

În preferinţele culinare ale românilor şi-au făcut încet loc şi rapanele, adică melcii din Marea Neagră.

“Beam me up to Rosenau, Scotty” 🚀Va asteptam la Râșnov, la Festivalul Science Fiction , 2017 – a V-a ediție

Între 20 și 23 iulie, Orașul Râșnov va fi gazda celei de a V-a ediții a 👽 Festivalului Science Fiction🚀, unde vor fi prezenți autori români de literatură SF din toată țara, graficieni, autori de bandă desenată, precum si alți oaspeți de marcă. Cu sprijinul generos al Primăriei Râșnov și cu ajutorul vital al Asociației Mioritics, programul Festivalului se va desfășura în special la cinematograful „Amza Pellea”.

Aici se vor desfășura proiecții zilnice de filme SF, conferințe pe teme literare (și nu numai), prezentări de carte și filme de amatori. Invitatul special al ediției, Dr. Dan Farcaș, va conferenția despre OZN-uri deasupra României, tema recentei sale cărți, apărută anul trecut la Londra. Participanții vor putea să-i întâlnească pe: Viorel Pîrligras (autorul unui serial de succes de bandă desenată al revistei H.A.C. BD) și pe Dănuț Ungureanu (într-o conferință despre creație artistică și tehnici de scriere literară, într-un posibil dialog cu scriitorul și criticul literar Voicu Bugariu).

Acasă !

%d blogeri au apreciat: