Category Archives: Specialitati

România a obținut protecția europeană pentru Novacul afumat din Țara Bârsei

România a reușit să înregistreze la nivel european “Novacul afumat din Țara Bârsei” ca produs de Indicație Geografică Protejată (IGP), acesta fiind cel de-al patrulea produs românesc protejat în Uniunea Europeană, a anunțat, joi, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

“În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat astăzi, 6 aprilie 2017, decizia de înregistrare a denumirii în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate pentru produsul Novac afumat din Țara Bârsei (IGP)”, precizează MADR.

România are la această dată patru produse protejate la nivelul Uniunii Europene, respectiv Magiunul de Topoloveni cu IGP obținut în anul 2011, Telemeaua de Ibănești, cu Denumire de origine Protejată (DOP) obținută în anul 2016 și Salamul de Sibiu, tot cu IGP obținut anul trecut.

Novacul afumat din Țara Bârsei (IGP) va deveni oficial al patrulea produs românesc protejat în 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Potrivit informațiilor furnizate de Asociația Doripesco Brașov, producătorul Novacului afumat de Țara Bârsei, acesta este un un produs alimentar obținut din fileurile speciei de pește novac (Hypophthalmichthys nobilis), crescută în aria geografică Țara Bârsei, mai exact în iazurile, lacurile și heleșteiele din lunca Oltului.

Rețetă SALATĂ DE BOEUF

SALATĂ DE BOEUF. Salata de boeuf, una dintre cele mai puțin calorice preparate, este nelipsită de pe masa românilor de sărbători, gospodinele folosind mai multe rețete pentru a prepara salată de boeuf.

Salata de boeuf, preparată de gospodine cu ocazia meselor festive, este un produs nelipsit de pe masa românilor. Numele de salată de boeuf provine din limba franceză, cuvântul „boeuf” înseamnând „vită”. Românii au însă mai multe rețete pentru a prepara salata de boeuf, cu vită, cu pui sau chiar și fără carne, de aceea vă prezentăm 10 rețete de salată de boeuf.

Romanian lunch in the countryside

14595631_1435808543115283_8951369771974796805_n

“Scrumbia de Dunăre afumată”, la un pas de dobândirea protecției la nivelul Uniunii Europene

Dosarul pentru “Scrumbia de Dunăre afumată” a trecut de etapa opoziției naționale și a fost transmis la Bruxelles conform procedurilor europene, în vederea înregistrării și dobândirii protecției la nivelul Uniunii Europene ca Indicație Geografică Protejată (IGP), conform unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit MADR, “Scrumbia de Dunăre afumată” este obținută prin metoda de sărare și afumare la rece, specifică ariei geografice de proveniență, care conferă unicitate produsului propus pentru înregistrare la nivel european.

În comunicat se precizează că potențialul gastronomic și natural al României, pus în valoare de Politica Agricolă Comună prin politica de calitate, poate constitui un element important în vederea creșterii valorii adăugate a produselor agroalimentare care poate duce la dezvoltarea zonelor rurale, în special și a comerțului cu produse de calitate în general.

România deține deocamdată trei produse românești recunoscute la nivel european: Magiunul de prune de Topoloveni (Indicație Geografică Protejată), Salamul de Sibiu (Indicație Geografică Protejată) și Telemeaua de Ibănești (Denumire de Origine Protejată). Alte două produse se află în analiză la Comisia Europeană, “Novac afumat din Țara Bârsei” și “Cârnați de Pleșcoi”.

scrumbia_de_dunare_afumata_03669500

Producţia record de prune ne bagă în liga greilor

Semne bune are anul acesta pentru producția de prune, deși ploile și vremea rece de la începutul anului păreau că vor pune la pământ și aceste culturi. Acum în livezi se muncește de zor, iar agricultorii spun că producția lui 2016 a depășit-o de 4-5 ori pe cea de anul trecut.

Eugen Dămăceanu este unul dintre agricultorii care cultivă pruni mai mult de hobby și spune că la Tecuci, în Galați, pomii sunt încărcați de roade la ora aceasta. ”Eu mă ocup doar în timpul liber de livadă și chiar și așa pot spune că anul acesta producția ne-a depășit așteptările. Păi ca să vă faceți o idee, de la fiecare pom culeg anul acesta peste 50 de kilograme de prune, cel puțin dublu, dacă nu chiar triplu, față de 2015. Problema noastră, a micilor producători, este desfacerea. Eu știu că și samsarii au cheltuieli, dar pe tot lanțul acesta noi, producătorii, avem mereu de pierdut. De ce vă spun asta? Păi gândiți-vă că de la mine kilogramul pleacă la sub un leu, undeva la 0,8 lei/kg, iar în piață la Tecuci este peste 3 lei/kg. Nu mai spun că în București ajunge la peste 5 lei kilogramul. Adevărul este că ne-ar trebui niște depozite la nivel de localitate pentru a strânge de la toți micii productori fructele și a le comercializa la un preț mai mare, ca să ne scoatem și noi cheltuielile.”

productia-record-de-prune-ne-baga-in-liga-greilor-18543995

Țuica de Bărbulețu la export

Și în Dâmbovița, producătorii încep să-şi pregătească cazanele de ţuică şi speră într-o producţie record după cum arată rodul livezilor. La un calcul sumar, micii producători spun că la un număr de 500 de pomi la hectar rezultă o recoltă de 30 de tone.

%d blogeri au apreciat: