Daily Archives: 20/05/2018

Bragă după o reţetă secretă, din vremea Imperiului Otoman. Un turc şi o româncă şi-au împlinit visul

Doi soţi din Galaţi, el turc şi ea româncă, produc bragă, o băutură pe care o consumau odinioară soldaţii otomani. Reţeta este veche de sute de ani şi este identică cu cea folosită în Imperiul Otoman ca energizant, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Turcul Ismail şi soţia sa Mariana au deschis afacerea cu bragă în urmă cu cinci ani într-un laborator micuţ la ieşirea din Galaţi. Reţeta de bragă este secretă şi a fost moştenită de Ismail de la strămoşii săi, producătorul spunând că băutura era folosită pe vremuri pentru a da energie soldaţilor.

„Sunt de origine turcă, dar din bunici, străbunici născuţi în România, care au făcut şi ei bragă. Reţeta o păstrăm cu sfinţenie de sute de ani. Braga o preparăm în două sortimente: dulce, dar şi uşor fermentată, cu gust dulce-acrişor. Ea este făcută din făină neagră şi făină de porumb sau mălai. Este îndulcită cu zahăr şi apoi parcurge mai multe etape: etapa de fierbere, pe urmă urmează etapa de batere, tot ce a fiert se trece prin nişte filtre, se îndulceşte, se pune în sticle şi se scoate la vânzare. Braga este perla noastră. În perioada Imperiului Otoman, braga era folosită pentru a energiza şi vitaminiza soldaţii. Ea conţine proteine, glucide şi tot grupul vitaminelor B, conţine şi acid lactic foarte bun pentru sănătatea omului”, a povestit producătorul de bragă, Ismail Dilaver.

Înainte de a deschide afacerea, cei doi soţi s-au lovit de numeroase piedici, mai ales că nu prea găseau utilaje. Astfel, deşi au dorit să producă bragă imediat după Revoluţie, visul familiei s-a împlinit abia în anul 2013.

„Ideea era de mult timp în familia noastră. Neputinţa de a găsi utilaje ne-a făcut, însă, să rămânem să lucrăm în alte domenii, aşa că am activat aproape 18 ani în construcţii, am avut un depozit de vânzare materiale pentru construcţii. În 2013, am găsit nişte utilaje de la câţiva ingineri chimişti din Urziceni, care au încercat să facă şi ei bragă. Rezultatele pe care le-au avut nu au fost mulţumitoare, aşa că le-au vândut. Este vorba, în special, despre un cazan din fontă, care nu se mai fabrică în zilele noastre. A urmat o aventură pentru noi, veneam din alte domenii şi ne-am trezit în situaţia în care trebuie să devenim autodidacţi, să învăţăm noi lucruri. Norocul meu a fost că în tinereţe, chimia mi-a fost un prieten bun. Este greu să reconstitui ceva doar după nişte amintiri, reţeta a fost transmisă pe cale orală mai mult”, a povestit Mariana Dilaver.

%d blogeri au apreciat: